Cele câteva sute de motocicliști s-au așezat pe marginea șoselei din Sânzieni, punându-și căștile în fața motocicletelor și aprinzând câte o lumânare, în memoria colegului lor care a murit acolo într-un accident rutier petrecut în luna august, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Totodată, pe foarte multe motociclete a fost afișată inscripția „Respect și dreptate”.
Organizatorii au declarat că manifestarea a avut scop comemorativ, dar motocicliștii vor să și atragă atenția că este nevoie de un răspuns categoric la astfel de evenimente. Comunitatea motocicliștilor cere autorităților să facă toate demersurile pentru soluționarea corectă a accidentului de la Sânzieni, dar și pentru prevenirea unora similare.
Manifestarea inițiată de Chopper Academy M.C. a avut loc la 41 de zile de la accident, motocicliștii fiind nemulțumiți că nici până acum nu există un răspuns clar al autorităților în privința împrejurărilor în care s-au petrecut evenimentele respective.
Printre sutele de motocicliști s-a numărat și președintele PNL Covasna, senatorul Marius Obreja, care a declarat corespondentului MEDIAFAX că a participat în calitate privată la această acțiune de comemorare și de solidaritate a comunității motocicliștilor, din care face și el parte.
În 10 august, un bărbat de 37 de ani ce conducea o motocicletă dinspre Târgu Secuiesc către Miercurea Ciuc a accidentat o fată de 11 ani care traversa neregulamentar, prin loc nepermis și fără să se asigure, după care motocicleta a ieșit de pe șosea și s-a izbit de zidul unui imobil. Ca urmare, motociclistul a murit, iar o femeie de 44 de ani, aflată și ea pe motocicletă, a fost rănită grav, fiind transportată la Spitalul Județean Brașov. De asemenea, fata a fost rănită și dusă la Spitalul din Sfântu Gheorghe. Potrivit Poliției, la locul accidentului s-a oprit un bărbat de 28 de ani, tot motociclist, care a încercat să ajute, dar care a fost atacat de un grup de persoane. Surse locale au spus că motociclistul a fost atacat de localnici de etnie romă, care l-au bătut și l-au înjunghiat, el fiind rănit grav și internat la Spitalul Județean Brașov.
În urma anchetei, polițiștii din Covasna au audiat patru bărbați în legătură cu înjunghierea motociclistului, unul dintre ei fiind ulterior arestat.